Datele Amenajării:
Proiectul „Amurgului 63” vizează amenajarea unei vile cu parter și etaj, implicând o abordare unică și atenție meticuloasă la detalii. Parterul oferă un spațiu generos pentru living, bucătărie open space și baia de serviciu, în timp ce etajul găzduiește două dormitoare, o cameră de birou și două băi elegante.
Execuția lucrărilor de proiectare și implementare s-a desfășurat pe o perioadă de un an, între 2021 și 2022.
Provocarea Proiectului:
Vila a fost achiziționată de la un fost proprietar, iar procesul a început cu eliminarea și decopertarea completă a tuturor elementelor inițiale. A urmat planificarea detaliată a instalațiilor sanitare și electrice conform noii configurații.
Conceptul, proiectul electric, sanitar, proiectarea mobilierului, precum și stereotomiile ceramice, care includ codurile de faianță și gresie, au fost stabilite într-un stadiu incipient, desfășurându-se pe parcursul a trei luni înainte ca beneficiarii să intre în posesia spațiului. Acest proces a facilitat intrarea eficientă în șantier, având deja cunoștințe asupra elementelor principale și achizițiilor necesare.
Ulterior realizării proiectului cu toate datele necesare, s-a intrat în șantier pentru realizarea lui efectivă. Dialogul deschis între designer, beneficiar, furnizor și executant asigură cursivitatea lucrărilor și realizarea unui proiect conform cerințelor și necesităților beneficiarilor, realizate într-o manieră coerentă estetic și funcțional.
Descriind situații realiste, eliminăm mitul că achiziționarea unei locuințe este doar o experiență de visare; fiecare detaliu este analizat și implementat printr-un dialog constant. Dialogul și abordarea practică sunt cheia pentru a naviga cu succes prin necunoscutele unui șantier. Situațiile neprevăzute sunt abordate cu soluții imediate, asigurând că rezultatul final este atât estetic, cât și ergonomic.
Stilul:
Amenajarea unei vile sau a unei case este întotdeauna mai ofertantă prin însăși geometria ei interioară. Această libertate de exprimare determină întotdeauna un rezultat mult mai creativ, în comparație cu apartamentele de bloc care adesea se conformează aceleiași arhitecturi interioare.
Destinată unei familii tinere cu două fetițe încă mici, paleta modernă a fost îmbinată cu elemente de culoare și textură specifice unei zone mediteraneene, solare. Imaginile vorbesc de la sine.
An Execuție:
Proiectul a început în luna ianuarie 2021, iar proiectarea a durat aproximativ 3 luni, urmată de implementarea șantierului care a durat încă 3 luni. Mobilierul a fost dat spre execuție la finalul lucrărilor de șantier. Execuția și montajele pieselor de mobilier proiectate la comandă s-au desfășurat pe o perioadă de mai multe luni de zile.
Suprafața Amenajată:
160 mp