Am găsit zilele trecute un articol al carui subiect mă frământă de ceva timp.

De mulți ani de când practic designul interior am visat să amenajez un spațiu public educațional la standardele celor nordice (și nu numai), pe care le putem întâlni publicate în platforma Pinterest – rupte parcă dintr-o poveste.  Acea „poveste” vorbește despre oameni educați, frumoși,  oameni care se află în vârful piramidei lui Maslow (articol pe aceasta tema îl puteți găsi detaliat foarte frumos  AICI,  scris de  Radu Rosulescu) .

Am avut astfel de experiențe estetice însă în domeniul spațiilor publice particulare și nu în cele publice de stat. Unele din aceste lucrări pe care le-am realizat se află înserate în catalogul acestui site. Au fost niște experiențe creative și colorate. Nu m-am gândit însă niciodata că în sistemul de stat cineva poate investi în amenajarea unui interior de școală gimnazială sau liceu pentru crearea unui mediu provocator – creativ pentru elevi. Si de ce oare? Din cauza acestei piramide a lui Maslow care situeaza nevoile vieții românești în doar cele “4D needs”.

“Nevoia de actualizare”, cea de a cincea și ultima din această piramidă,  care se dezvoltă din cea anterioara, repectiv “nevoia de stimă”,  apare doar când cele anterioare sunt satisfacute.  Deci… ce îl poate determina pe un director de școală să sară la a cincea etapa?  Răspunsul este exact MOTIVAȚIA:  nevoia de cunoaștere și înțelepciune, nevoia de estetică și frumos, nevoia de adevăr și dreptate, nevoia de autodezvoltare, nevoia de a depăși potențialul personal, nevoia de împlinire.  Ca să obții fonduri pentru amenajarea unei școli mai mult decât o igienizare subvenționată din fondurile de stat, trebuie să te implici în aplicarea de proiecte cu alte surse de subvenții.  Nu știu de unde și cum s-au găsit fonduri pentru o așa amenajare în Perieți, jud Ialomița dar rezultatul a meritat cu siguranță !

FELICITĂRI MAXIME atât inițiatorului cât și celor care au implementat acest proiect !!